Reţeta e simplă: iei spre exemplu o maşină modernă şi fiţoasă, îi tragi un exterior custom şi ai rezolvat 30 la sută din problemă. Adică, vii cu un pachet complet de accesorii de la MS Design. Astfel schimbi grila radiatorului, pui o buză la spoilerul faţă şi la cel din spate, umfli pragurile şi lipeşti pe plafon, deasupra lunetei, un eleron. Apoi dai jos jantele originale şi montezi în loc unele Toora pe 18 inch, încălţate cu anvelope Dunlop de 255/40.
Ca să nu zică lumea că nu ai făcut ceva şi pe la motor, tragi repede un filtru de aer, sport, de la s&N şi un eşapament la fel de sport de la Remus. Toate elementele de exterior au fost cumpărate de Falcon de pe piaţa internă. După ce ai făcut maşina să atragă privirile, trebuie să încînţi şi auzul cu ceva. Ăştia sînt restul de 70%. De care s-a ocupat Falcon. Prin urmare, dai jos panourile de uşi plus alte elemente care îţi stau în cale prin interior şi te apuci să le reconstruieşti din fibră de sticlă. |n continuare, chemi un specialist într-ale electronicii şi îi dai ca temă să transforme un habitaclu de Seat Altea într-o incintă gen Scala din Milano, cel puţin din punctul de vedere al acusticii.
Dacă vei reveni peste trei, patru zile, vei constata că pe consola centrală au fost plantate două unităţi centrale Sony, una dintre ele avînd posibilitatea de a reda şi DVD-uri pe monitorul de 7 inch încorporat. Cea de-a treia unitate se ocupă de navigaţie. Apoi urmează vreo patru seturi de difuzoare tot Sony, pe două căi şi cu un diametru de 16,5 cm. Puterea de intrare maximă a fiecăruia dintre ele este de 240 W. Acestea, ca şi cele două subwoofere sînt în directă legătură cu patru amplificatoare din seria Sony Stream Design care îţi dau spre mia de waţi.
Instalaţia audio este ajutată de două condensatoare Directed Audio Essentials, iar pentru estetică totul se garniseşte cu două display-uri în tetiere şi încă trei monitoare montate pe interiorul hayonului, că de aia e demo-car. Nu e ieftin, vreo 12.000 euro în componente şi peste 9.000 euro în costuri de realizare.